Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă seară că forțele armate israeliene își vor intensifica și continua atacurile asupra infrastructurii economice și industriale a Iranului....
Această decizie, prezentată ca o strategie esențială, vizează, conform declarațiilor sale, „distrugerea mașinii de bani” a regimului de la Teheran. Netanyahu a subliniat că aceste obiective industriale și economice nu sunt doar ținte colaterale, ci reprezintă principala sursă de finanțare a activităților militare iraniene, inclusiv a programului nuclear, a dezvoltării de rachete balistice și a sprijinului acordat grupurilor proxy din regiune. Această retorică agresivă și acțiunile subsecvente marchează o escaladare semnificativă în conflictul tacit, dar intens, dintre Israel și Iran.
De ani de zile, cele două națiuni sunt angajate într-un război hibrid, caracterizat prin atacuri cibernetice, operațiuni de sabotaj, asasinate țintite și confruntări indirecte prin intermediul aliaților regionali. Declarația lui Netanyahu transformă acum explicit infrastructura economică în țintă legitimă, extinzând aria de acțiune a operațiunilor israeliene. Contextul regional este extrem de tensionat.
Iranul este acuzat de Israel și de aliații săi occidentali că destabilizează Orientul Mijlociu prin susținerea unor entități precum Hezbollah în Liban, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian în Fâșia Gaza, Houthi în Yemen și diverse miliții șiite în Irak și Siria. Aceste grupări primesc finanțare, armament și instruire din partea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), o entitate considerată teroristă de Statele Unite și parțial de Israel. Prin urmare, lovirea „mașinii de bani” iraniene este percepută de Ierusalim ca o modalitate directă de a slăbi capacitatea Teheranului de a proiecta putere și de a susține aceste rețele.
Analistii politici și militari sugerează că această strategie se bazează pe premisa că un Iran slăbit economic va fi mai puțin capabil să-și finanțeze ambițiile regionale și nucleare. Sancțiunile economice internaționale impuse Iranului de-a lungul anilor au avut deja un impact semnificativ asupra economiei țării, dar regimul a reușit să găsească modalități de a le ocoli, în special prin exporturile de petrol și prin diverse activități industriale și comerciale. Prin urmare, atacurile directe asupra infrastructurii ar putea viza perturbarea acestor fluxuri financiare și logistice.
Tipurile de infrastructură care ar putea fi vizate sunt variate și includ, dar nu se limitează la, instalații petroliere și gazeifere, rafinării, porturi, rețele de transport, fabrici de armament, centre de cercetare nucleară și chiar instituții financiare sau companii de stat implicate în activități sancționate. Atacurile pot lua forma unor operațiuni cibernetice sofisticate, care pot paraliza sisteme informatice esențiale, sau a unor acțiuni de sabotaj fizic, similare celor atribuite anterior Israelului la situri nucleare precum Natanz. De asemenea, nu este exclusă utilizarea unor lovituri aeriene sau cu drone, deși acestea ar reprezenta o escaladare mult mai vizibilă și ar putea provoca un răspuns direct din partea Iranului.
Riscurile unei astfel de strategii sunt considerabile. Iranul a avertizat în repetate rânduri că va riposta ferm la orice agresiune directă împotriva teritoriului său. O escaladare majoră ar putea destabiliza și mai mult o regiune deja fragilă, atrăgând potențial și alte puteri regionale sau internaționale în conflict.
De asemenea, atacurile asupra infrastructurii economice ar putea afecta populația civilă iraniană, ceea ce ar putea fi exploatat de regimul de la Teheran pentru a galvaniza sprijinul intern și a denunța agresiunea externă. Declarația lui Netanyahu, conform căreia „loviturile continuă, așa cum am promis”, sugerează că aceste acțiuni nu sunt noi, ci o continuare și o intensificare a unei politici deja existente. Aceasta reflectă o abordare israeliană de lungă durată de a contracara ceea ce percepe a fi amenințarea existențială reprezentată de Iran, prin toate mijloacele disponibile, inclusiv cele neconvenționale.
Rămâne de văzut cum va evolua această nouă fază a conflictului și care vor fi consecințele pe termen lung pentru stabilitatea regională și globală.
