Într-o escaladare retorică notabilă, președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, a emis un avertisment sever la adresa Statelor Unite, ca răspuns la declarațiile belicoase...
ale fostului președinte american Donald Trump. Reacția lui Qalibaf subliniază tensiunile profunde și persistente din Orientul Mijlociu, sugerând că acțiunile percepute ca fiind dictate de interesele israeliene ar putea incendia întreaga regiune. Declarațiile lui Qalibaf, care au venit în contextul unor amenințări anterioare ale lui Trump la adresa Iranului, au fost categorice.
Liderul legislativului iranian a avertizat că „întreaga noastră regiune va arde pentru că insistați să urmați ordinele lui Netanyahu”, o referință directă la fostul prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu. Această afirmație nu este doar o critică la adresa politicii externe americane, ci și o acuzație că deciziile Washingtonului sunt influențate excesiv de Tel Aviv, o temă recurentă în retorica iraniană. Qalibaf a subliniat că Statele Unite „nu vor obține nimic prin crime de război”, o acuzație gravă care face aluzie la potențiale acțiuni militare sau la politicile anterioare ale SUA în regiune, percepute de Teheran ca fiind agresive și ilegitime.
Această formulare nu este întâmplătoare ea vizează delegitimarea oricăror intervenții militare americane viitoare și atrage atenția asupra costurilor umane și politice ale unui conflict extins. Contextul acestor declarații este crucial. Relațiile dintre Iran și Statele Unite au fost marcate de o ostilitate profundă de la Revoluția Islamică din 1979.
Sub administrația Trump, tensiunile au atins cote periculoase, culminând cu retragerea SUA din acordul nuclear iranian (JCPOA) în 2018 și impunerea de sancțiuni economice draconice. Asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani în ianuarie 2020, ordonată de Trump, a reprezentat un punct de cotitură, aducând cele două țări în pragul unui conflict militar deschis. Chiar și după încheierea mandatului său, Donald Trump a continuat să emită declarații dure la adresa Iranului, menținând o retorică de confruntare care alimentează temerile de o nouă escaladare.
Analiza afirmațiilor lui Qalibaf relevă o strategie iraniană de descurajare și de delegitimare a presiunii externe. Amenințarea cu „arderea regiunii” nu este doar o metaforă, ci o avertizare privind capacitatea Iranului și a aliaților săi regionali (așa-numita „Axă a Rezistenței”) de a destabiliza zona prin acțiuni de retorsiune, în cazul unui atac. Aceasta include grupări precum Hezbollah în Liban, milițiile șiite din Irak și Houthi din Yemen, care ar putea fi activate pentru a lovi interesele americane și israeliene.
Mai mult, acuzația de „crime de război” este o încercare de a mobiliza opinia publică internațională și de a pune presiune pe Statele Unite pentru a evita acțiuni militare. Iranul a căutat constant să se prezinte ca o victimă a agresiunii externe, în timp ce își consolidează influența regională. Aceste declarații subliniază, de asemenea, complexitatea relațiilor regionale.
Referința la Netanyahu evidențiază percepția iraniană că Israelul este principalul instigator al politicilor anti-iraniene ale SUA. Această interconectare a narativelor de securitate dintre Teheran, Washington și Tel Aviv face ca orice mișcare a unei părți să aibă repercusiuni semnificative asupra celorlalte. Pe termen lung, retorica belicoasă de ambele părți menține o stare de incertitudine și pericol în Orientul Mijlociu.
În ciuda schimbării administrației la Washington, cu președintele Biden adoptând o abordare mai diplomatică, tensiunile de fond persistă. Declarațiile lui Qalibaf servesc ca un memento că Iranul rămâne ferm în poziția sa și este pregătit să răspundă la ceea ce percepe ca fiind amenințări la adresa suveranității și securității sale, cu consecințe potențial devastatoare pentru o regiune deja fragilă.
